Sfântul Constantin și Elena: Sărbătoarea mare a Ortodoxiei pe 21 mai

Marți, 21 mai 2024, Biserica Ortodoxă sărbătorește pomenirea Sfântului Constantin și a Sfintei Elena, care au fost declarați „Întocmai cu Apostolii”.

Viața și Realizările Sfântului Constantin cel Mare

Sfântul Constantin, cunoscut și sub numele de Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost împărat roman între anii 306 și 337. S-a născut pe 27 februarie 272 în Niš, Serbia de astăzi. Era fiul lui Flavius Valerius Constantius, un ofițer de rang înalt în armata romană, originar din Balcani.

Tatăl său a devenit Cezar și adjunct al împăratului în Vest în anul 293. Constantin a fost trimis în Est, unde a avansat în ierarhie și a servit ca tribun militar sub împărații Dioclețian și Galeriu. În anul 305, a fost ridicat la rangul de Augustus și a fost rechemat în Vest pentru a campa sub comanda tatălui său în Britania.

După moartea tatălui său, în 306, Constantin a fost recunoscut ca împărat de către armată la Eboracum (York) și a ieșit învingător într-o serie de războaie civile împotriva împăraților Maxențiu și Liciniu. Astfel, a devenit unicul lider al Vestului și Estului începând din anul 324.

Reformele și Contribuțiile Sale

Ca împărat, Constantin a introdus numeroase reforme administrative, economice, sociale și militare pentru a întări Imperiul. A reorganizat autoritățile guvernamentale și, pentru a combate inflația, a introdus solidusul, o monedă de aur care a devenit standardul pentru monedele bizantine și europene pentru mai mult de o mie de ani.

Armata romană a fost reorganizată pentru a include unități mobile de infanterie și unități de garnizoană capabile să facă față atât amenințărilor interne, cât și invaziilor. Mandatul lui Constantin a fost marcat de campanii de succes împotriva triburilor de la frontierele romane, inclusiv francii, alemanii, goții și sarmații, și de recucerirea teritoriilor pierdute de predecesorii săi în timpul Crizei Secolului al III-lea.

Convertirea la Creștinism

Constantin a fost primul împărat roman care s-a convertit la creștinism. Deși a trăit majoritatea vieții sale ca păgân, mai multe surse sugerează că s-a convertit la creștinism pe patul de moarte, fiind botezat de Eusebiu de Cezareea. A jucat un rol crucial în Edictul de la Milano din 313, care a garantat libertatea religioasă și a pus capăt persecuțiilor împotriva creștinilor. De asemenea, a convocat Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, unde a fost stabilit Crezul de la Niceea.

Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost construită la ordinul său și al mamei sale, Sfânta Elena, pe locul mormântului lui Iisus. Pretențiile papale de autoritate în Evul Mediu s-au bazat pe așa-numita Donație a lui Constantin, care este considerată astăzi a fi un fals.

Moștenirea și Controversele

Constantin a fost numit „Primul Împărat Creștin” și a promovat intens credința creștină. A mutat capitala imperiului la Bizanț, redenumindu-l Constantinopol. Aceasta a marcat o schimbare semnificativă în istoria Imperiului Roman. A înlocuit Tetrarhia lui Dioclețian cu principiul succesiunii imperiale, asigurând moștenirea pentru copiii săi.

Când Constantin a preluat conducerea Imperiului, creștinismul era o religie mică, divizată în multe grupuri și secte. El a oferit multe privilegii creștinilor și a acționat represiv împotriva altor religii, cum ar fi păgânismul, și a altor secte creștine. A pus bazele pentru ca Biserica Creștină să devină dominantă în viața religioasă a Imperiului.

Întrebarea dacă Constantin a fost cu adevărat creștin sau doar a folosit creștinismul pentru ascensiunea sa politică rămâne subiect de dezbatere. Puțin după Paștele anului 337, Constantin s-a îmbolnăvit grav. A părăsit Constantinopolul pentru băile calde de lângă orașul natal al mamei sale și s-a rugat pentru ultima oară în biserica Sfântului Lucian. Constantin a murit în anul 337.

Sfânta Elena și Descoperirea Sfintei Cruci

Sfânta Elena s-a născut în 248 sau 249 în Drepanon (astăzi Yalova) din Bithynia, Asia Mică. Mai târziu, împăratul Constantin cel Mare a redenumit Drepanon în Elenopolis, în onoarea mamei sale.

Ea a fost alături de Constantin în toate etapele carierei sale (Cezar, Augustus, Împărat) și, cel mai important, în faimosul vis pe care Constantin l-a avut în 312, înainte de bătălia de la Podul Milvius: o cruce luminoasă cu inscripția „ΕΝ ΤΟΥΤΩ ΝΙΚΑ” (Prin acest semn vei învinge). Se crede că Elena a fost botezată în creștinism la vârsta de aproximativ 60 de ani, după ani de catehism, pregătire și devotament față de învățăturile creștinismului.

În Curtea Imperială, Elena a ocupat o poziție proeminentă. Chiar înainte de 324, Constantin cel Mare i-a acordat titlul de „Nobilissima Femina” și a emis monede cu imaginea ei. După 324, după ce l-a învins pe rivalul său Licinius, i-a conferit titlul de Augusta. I-a oferit un palat la Sessorium din Lateran și i-a construit o biserică frumoasă. Acolo, Elena a trăit o viață discretă, dedicată activităților caritabile și răspândirii învățăturilor creștine. Ea l-a sfătuit pe fiul ei să înființeze spitale publice, orfelinate și azile.

Însă locul ei în istorie se datorează călătoriei sale în Palestina și în alte provincii estice ale Imperiului. În timpul Primului Sinod Ecumenic (325), a aflat despre situația din Țara Sfântă și, spre sfârșitul anului 326, a plecat la Ierusalim pentru a descoperi locurile unde a trăit și a învățat Hristos. În 327, în drumul său spre Ierusalim, s-a oprit la Sylla, Ikonion din Asia Mică, unde a construit o biserică dedicată Arhanghelului Mihail, care există și astăzi.

Marea sa glorie provine din descoperirea Sfintei Cruci. Istoricii au unele rezerve în privința faptului dacă această tradiție este un eveniment istoric. Eusebiu, deși oferă detalii despre activitățile Elenei la Ierusalim, nu menționează descoperirea Sfintei Cruci. Din scrierile Sfântului Chiril, Patriarhul Ierusalimului, reiese că un fragment al relicvei sfinte se afla la Ierusalim la sfârșitul anului 340. Același patriarh, după 351, îi scrie împăratului Constanțiu al II-lea, fiul lui Constantin cel Mare, menționând că Sfânta Cruce a fost descoperită în timpul domniei lui Constantin, dar fără a specifica cine a găsit-o. Rufinus este cel care, în „Istoria Bisericească”, leagă numele Elenei de descoperirea Sfintei Cruci (Hist. Eccl 10, 7-8). Atât Biserica Ortodoxă, cât și cea Catolică, au îmbrățișat această tradiție, care s-a răspândit în întreg Imperiul Roman încă din a doua jumătate a secolului al IV-lea.

După ce și-a încheiat călătoria în Orient, Elena s-a stabilit în Nicomedia, unde a murit la vârsta de 80 de ani, avându-l alături pe fiul ei, Constantin. Faptul că din 329 nu se mai emit monede cu imaginea ei sugerează că a murit la sfârșitul anului 328 sau începutul anului 329. A fost înmormântată cu onoruri regale la Roma, în mausoleul de pe Via Lavicana. Mai târziu, trupul ei a fost mutat în catacombele Sfinților Petru și Marcellinus. Sarcofagul de porfir care conținea trupul ei se află acum la Muzeul Vaticanului. O relicvă a Sfintei Elena se află în Biserica Sfinților Constantin și Elena din Salonic și în biserica Saint-Leu-Saint-Gilles din Paris.