Tsipras Superstar

Noul far călăuzitor pentru „demokratia” Europei, noul erou al stângii, uneori extreme, şi al naţionaliştilor antieuropeni, prim-ministrul Greciei Alexis Tsipras al Syrizei s-a înălţat într-o piruetă populistă şi iresponsabilă, mizând totul pe o singură carte în negocierile sale cu finanţiştii şi liderii politici ai Eurozonei: „power to the people”, referendumul câştigat duminică de tabăra OXI (Nu). Acum, există semnale din ce în ce mai clare că pirueta sa va sfârşi printr-o aterizare ratată, rupându-şi gâtul şi picând în penibil. Nu ne doare atât de el, cât de Grecia.

Astăzi, Tsipras a fost primit cu urale, strângeri de mână şi selfie-uri în Parlamentul European, de către europarlamentari şi fani ai partidelor naţionalist-extremiste, care au câştigat în ultima vreme o poziţie atât de puternică în Europa. Pentru ei, Tsipras a ajuns un superstar care le dă cu băţul prin gard scrobitei de Merkel şi filfizonilor finanţişti ai Europei, care nu ştiu decât cu cifra seacă şi cu austeritatea reformelor (pe acelaşi model ca Yanis Varoufakis, eroul cucoanelor cu pretenţii şi al băieţilor care se visează cool şi antisistem).

Scena a semănat cu una din curtea şcolii, atunci când năstruşnicul clasei e ridicat pe braţe de colegi, pentru că a mânjit cu rahat uşa directoarei.

Marele gambit al lui Tsipras, în care s-a ridicat brusc de la masa negocierilor cu partenerii europeni şi a apelat la metoda din „Vrei să fii miliardar?” – sună un prieten –, convocând un referendum în care i-a întrebat retoric pe greci „nu este aşa că nu mai vreţi austeritate, tăieri şi reduceri de personal” (doar că în termeni mai complicaţi), nu a fost niciun act democratic de eroism, aşa cum s-au entuziasmat mulţi. A fost pur şi simplu o stratagemă de a câştiga „leverage” în negocierile unui nou împrumut.

Nu, Tsipras nu vrea cu adevărat să scoată Grecia din Euro şi din UE, pentru că ştie prea bine că ar muri de foame fără asistenţa financiară de care s-a bucurat până acum. Ce e drept, o asistenţă ca un cerc absolut vicios, în care au fost turnaţi bani cu găleata într-o gaură neagră, şi pentru a ţine în viaţă băncile, uneori străine, dar fără nicio perspectivă reală ca datoria să poată fi vreodată plătită înapoi. Mărturie stă acordul politic încheiat marţi la Atena, unde toţi liderii greci, cu excepţia comuniştilor, au căzut de acord printre altele că „OXI”-ul răsunător obţinut duminică nu este egal cu Grexit-ul, aşa cum greşit poate au înţeles unii.

Cu acest referendum, Tsipras a obţinut ce a vrut: sprijinul popular pentru negocieri de pe un picior de forţă, nu din postura de sărac cu căciula în mână. A obţinut însă şi altceva, ce îi poate fi fatal nu atât lui, care până la urmă are şanse la fel ca oricare alt politician să rămână un accident al istoriei, cât mai ales Greciei şi grecilor de rând, plătitori de taxe şi salariaţi. A pus monstrul cu spatele la zid. A trecut de „point of no return”, dincolo de care nu se mai poate da înapoi. Iar asta într-o negociere o faci fie doar când eşti sigur mie în sută de izbândă, fie când îţi place să joci la bluff. Iar Tsipras nu are niciun as în mânecă.

Angela Merkel a enunţat perfect ce a sperat Tsipras să obţină şi ce a obţinut de fapt prin pirueta lui de mare efect la populaţie: „Mâna lui Tsipras a devenit mai puternică prin acest referendum. Dar a lăsat foarte puţin loc de manevră celorlalte 18 state Euro”.

Tsipras şi-a atras în schimb pe cap nevoia de a prelua controlul mingii şi de a trage la poartă. De unde şi riscul de a rata golul.

Tsipras trebuia să vină marţi cu propuneri concrete pentru ieşirea din impasul negocierilor şi pentru negocierea datoriei suverane a Greciei. Nu a făcut-o. Deşi a încheiat duminica pe cai mari, după referendum, a intrat luni cu coada jos în scenă, fiind de acord cu trimiterea la plimbare a popularului ministru de Finanţe Yanis Varoufakis, pentru că europenii nu mai voiau să stea la masă cu el – nu, nu pentru că era prea cool pentru ei şi îi rodea invidia, ci pentru că devenise nociv negocierilor, prin stilul său atât de şarmant pentru unii, dar atât de lipsit de conţinut pentru alţii. „No triumphalism”, vorba notiţelor noului finanţist grec Euclid Tsakalotos.

Blufful lui Tsipras i s-a spart în cap, pentru că acum el este cel pus cu spatele la zid. Până vineri dimineaţă, trebuie să vină cu propuneri concrete, ataşate la cererea unui nou împrumut de la Eurozonă, prin Mecanismul European de Stabilitate, pe care Grecia a trimis-o deja miercuri. Totul sub imperiul unor reacţii extrem de dure şi unei poziţii deloc flexibile ale liderilor europeni, care cer propuneri concrete de reformare a Greciei, în schimbul unui nou împrumut.

Stai un pic, veţi zice, păi nu aşa stătea treaba şi mai înainte?

Ba da. Tsipras nu a făcut nimic din vrăjeala vândută acasă grecilor, ba chiar face exact ce făcea şi înainte: negociază rămânerea în Euro, cu aproximativ aceleaşi condiţii ca şi până acum, dacă nu cumva chiar mai drastice, pentru că liderii europeni dau semne că au ajuns la capătul răbdării şi prezintă pentru prima oară un deadline dincolo de care Grexit-ul este cât se poate de conturat: duminică, la un summit cu toţi liderii UE. Alexis nu spune nu austerităţii, în scris, negru pe alb, pentru că ştie şi el că nu poate.

Un duş rece, dacă acesta nu a venit până acum, a primit Alexis Tsipras tot în Parlamentul European, astăzi, nu mult după tovărăşeştile bătăi pe umăr primite de la fanii săi anti-Euro. Un perdaf mai pertinent şi mai emoţionant decât a primit Tsipras de la fostul premier al Belgiei,liberalul Guy Verhofstadt, acum europarlamentar ALDE, nu am văzut demult (vezi video).

Timp de 7 minute, urlând, roşu la faţă, aşa cum vezi doar în dezbaterile parlamentare anglo-saxone, el i s-a adresat direct lui Tsipras, a cărui mutră nu poate fi descrisă în cuvinte: „Aţi spus că grecii au făcut eforturi enorme. Este adevărat, dar problema nu este a lor. Problema este că liderii politici ai Greciei nu au făcut destule eforturi. Vorbiţi mereu de reforme, dar nu vedem niciodată propuneri concrete de reformă. Sunt furios pentru că mergem în somn către Grexit, de 5 ani, cu sprijinul oamenilor din extrema dreaptă. Dar nu eu şi nici dumneavoastră nu vom plăti, ci cetăţeanul grec de rând va plăti nota pentru Grexit. Nu a fost niciodată un premier al Greciei care să aibă un mandat atât de puternic în mâini ca dvs. Aţi câştigat alegerile şi referendumul. Cum vreţi să îşi aducă aminte oamenii de dvs? Ca un accident electoral, care i-a făcut pe oamenii din ţara sa mai săraci, sau ca un real reformator revoluţionar, în linia lui Trikoupis şi Venizelos? Arătaţi că sunteţi un lider real, nu un profet fals. Faceţi-o!”.

Belgianul a fost aplaudat îndelung, în timp ce europarlamentarii naţionalişti, eurosceptici, cu pancartele lor cu „OXI” pe pupitre au rămas cu ochii în grindă şi cu fălcile căzute.

Din păcate, şansele lui Alexis Tsipras de a face istorie cu Grecia în sens pozitiv, aşa cum îl îndeamnă liberalul Verhofstadt, par tot mai mici, iar riscul de accident istoric pare tot mai mare. Pentru că dacă rămâne în Euro şi achiesează la reformele care vin ataşate unui nou împrumut, ce le va spune grecilor de acasă, care au votat „NU”? Că a izbândit, i-a tras-o Europei, dar tot trebuie să taie privilegiile şi cheltuielile şi să crească veniturile la buget? Iar dacă alege să iasă din Euro, ce le va spune grecilor? Ştiu că vă e la fel de foame şi că drahma noastră valorează un pic mai mult decât şerveţelele cu care vă ştergeţi pe degete de souvlaki, dar atât ne permite plapuma? Păi nu-i totuna cu mult hulita austeritate, ba chiar mai rău?