In timp ce ochii Occidentului sunt atintiti asupra Greciei, o noua criza ia proportii in celalalt colt al lumii.
In unele grupuri restranse analistii au botezat deja prabusirea burselor chineze „China 1929”, o trimitere la prabusirea burselor care a precedat Marea Criza Economica din Statele Unite de la inceputul secolului trecut.
In orice perioada normala, o prabusire de 30 de procente a pietei de capital din China, echivalenta cu productia economica a Marii Britanii din 2014, ar fi tinut prima pagina a ziarelor din lumea intreaga, arata cotidianul The Telegraph.
Tranzactii suspendate
Grecii au reusit sa fure perspectiva publicului asupra evenimentelor globale, cu interminabila lor serie de negocieri si lamentari asupra datoriilor inregistrate de tara.
China se prezinta insa mult mai inspaimantator pentru analisti. Bursele din China s-au prabusit dupa un an in care au inregistrat o crestere fenomenala, aproape o dublare a valorii actiunilor tranzactionate pe piata de capital.
Interventiile guvernului de la Beijing pentru a limita panica investitorilor, chiar si lipsite de succes, ar fi fost de asemenea un motiv de comentarii aprinse intre economisti.
Pana acum, 940 de companii, aproape 40% din cele prezente pe piata bursiera din China, au anuntat suspendarea tranzactiilor.
Paralela facuta intre situatia de acum din China si criza din 1929 este stranie si nelinistitoare.
Marcate de un deceniu de crestere economica nestavilita, crearea bunastarii si incurajarea consumului in exces, ambele economii – cea din America anului 1929 si cea din China de astazi – par sa fi atins un stadiu asemanator de dezvoltare.
Ambele boom-uri financiare par sa fi fost rezultatul sistemelor de imprumuturi rapide. Banii imprumutati si investitiile la limita au avut in ambele cazuri un rol determinant in stimularea excesului speculativ.
Asemanari tulburatoare
Este adevarat ca balonul de sapun umflat pe piata de capital din China are o vechime de numai un an, in timp ce in America anilor ’20 acesta a fost intretinut mult mai mult timp, dar similitudinile intalnite in cele doua cazuri se dovedesc tulburatoare.
In ultimul an dinaintea crahului din SUA, preturile actiunilor au crescut cu 50%. Cam acelasi lucru se poate spune si despre evolutia inregistrata pe bursa din Shanghai.
Dand jos valoarea dobanzilor mici din China, se observa ca indicele Shanghai Composite a urcat pana la cer, facand evolutia bursei din New York in 1929 sa para chiar modesta.
Ca si cu 9 decenii in urma, in SUA, bula creata pe bursa din China a evoluat in paralel cu una dezvoltata in sectorul imobiliar.
Inclusiv peisajul macroeconomic prezinta similaritati surprinzatoare. Inainte de Marea Criza, ca si acum in China, populatia rurala parasea satele pentru a emigra in orase in cautarea unei vieti mai prospere.
America anilor ’20 a fost dominata de investitii masive in productia de otel, in noi tehnologii, precum radioul sau in industria auto. Aceeasi frenezie a dominat industria chineza din ultimele decenii.
In doar cateva decenii, China a inregistrat o dezvoltare economica neatinsa de vreun alt stat inaintea sa generand o supraproductie pe care nici economia globala, ne mai vorbind de piata locala, nu o putea absorbi.
Semne de incetinire in avantul economiei chineze se intrevad deja, la fel ca si efectul acestei decelerari: o scadere dramatica a pretului materiilor prime si un dezechilibru in evolutia comertului la nivel global.
Sunt, desigur, si deosebiri majore intre cele doua sisteme. In primul rand, economia Chinei este una centralizata, aflata sub controlul statului, care pana acum a reusit sa sfideze in cateva randuri regulile de baza ale economiei.
Multi analisti sustin ca, in acest caz, efectul unui crah pe piata chineza s-ar limita la cel avut de criza din 2007-2008, cand indicele Shanghai Composite a coborat de asemenea cu 30 de procente.
Cu toate acestea, dupa o serie masiva de stimuli fiscali si monetari injectati in economia globala, aceasta abia si-a revenit.
Situatie necontrolabila
Este greu de crezut ca elita tehnocratica a Chinei tine atat de bine lucrurile sub control.
Masurile luate in weekend de autoritatile de la Beijing pentru a domoli spaima investitorilor nu difera cu mult de cele aplicate fara succces in 1929.
Singura diferenta ar fi ca de data aceasta sunt bani publici in joc, in locul capitalului privat.
Pe de alta parte, China nu poate limita de fiecare data pericolele ivite pe piata prin crearea altora. A inceput cu o goana dupa aur, ducand apoi la o crestere fara egal a cererii de locuinte si a culminat cu o infuzie masiva in piata de capital.
Autoritatile au incurajat frenezia jucatorilor la bursa sperand ca aceasta va incuraja o trecere de la cresterea gradului de indatorare la dezvoltarea capitalurilor proprii de finantare, dar lucrul acesta nu s-a intamplat si nici nu prea are sanse de a se transforma in realitate acum.
Daca aceasta situatie se va dovedi un cataclism economic, ramane inca de vazut. Economistii din bancile centrale au mai invatat cateva trucuri de la criza din 1929 si pana acum.
In primul rand, nu prabusirea bursei este pericolul cel mai mare, ci colapsul sistemului bancar care se produce imediat dupa.
Este greu de crezut, totusi, ca Beijingul are un control atat de mare asupra sectorului bancar din China, in special asupra celui din umbra.
Descoperind ca modelul de crestere economica bazata pe export si-a atins limitele si in incercarea de a limita efectele dezastrului ce se prefigureaza, presedintele Xi Jinping a anuntat ca intentioneaza sa stimuleze consumul intern.Incercarea cere automat si initierea unor reforme pentru liberalizarea pietei.
Problema este ca o piata libera este prin definitie necontrolabila, iar liderii chinezi sunt pe punctul de a afla ca o recesiune nu vine niciodata singura.
