Corespondenţă de la Bruxelles: Cât costă un GREXIT ?

La această oră, eşecul convorbirilor este total, negocierile între creditorii internaţionali şi delegaţia Greciei fiind blocate. Singura speranţă este că miniştrii de Finanţe din EUROGRUP au decis să se întâlnească din nou, sâmbătă, să vadă dacă mai este ceva de făcut sau de salvat. Până atunci, revine întrebarea pe care am pus-o cu obstinaţie în ultimele materiale : care vor fi consecinţele multiple ale unui GREXIT? Iată-le

În primul rând, pierderea la nivelul fiecareia dintre ţările mari contribuitori în relaţia cu Grecia din cadrul EUROZONE (sursa Express.be, autor Eric Dor, directorul Şcolii comerciale IESEG din Franţa) :

Germania poate pierde 56,5 miliarde de euro
Franţa poate pierde 42,4 miliarde de euro
Spania poate pierde 37,3 miliarde de euro
Olanda poate pierde 11,9 miliarde de euro
Belgia poate pierde 7,2 miliarde euro
Austria poate pierde 5,8 miliarde de euro
Portugalia poate pierde 1,1 miliarde de euro
Irlanda poate pierde 300 milioane de euro

Aceasta este marea problemă în acest moment deoarece, spre deosebire de începutul crizei din 2012, băncile şi-au redus din ce în ce mai serios gradul de expunere faţă de o eventuală criză finală în Grecia, deci este puţin probabil (dar nu exclus !) să se declanşeze o panică pe pieţele financiare europene şi mondiale.

În schimb, după cum am văzut, unele state au în faţă perspectiva unor probleme directe datorită participării lor la împrumuturile succesive către Grecia dar şi datorită unor împrumuturi bilaterale acordate statului grec. La asta se adaugă, în caz de GREXIT, şi pierederea sumelor pe care multe state europene le-au transferat în Fondul European de Stabilitate Financiară care a împrumutat Greciei nu mai puţin de 142 miliarde de euro. Să nu uităm că Grecia ar fi trebui să returneze pe 30 iunie o tranşă de 1,6 miliarde de euro către FMI dar, pe 20 iulie, se angajase să returneze 3,5 miliarde de euro către Banca Central Europeană…care, în caz de GREXIT, va face o primă mişcare obligatorie : va suspenda fondurile de urgenţă care asigură acum supravieţuirea băncilor din Grecia. Fără acest sistem de finanţare de urgenţă (ELA), este absolut cert că în foarte scurt timp, în câteva zile doar, băncile greceşti vor fi asfixiate şi în imposibilitatea de a lucra cu un minimum de cash, în condiţiile unei presiuni a depunătorilor care vor vrea să retragă cât se mai poate înainte de un prezumtiv faliment.

Revine acum în memorie un studiu rămas foarte confidenţial realizat în 2010 de Banca de reglementări internaţionale care, în acel moment, avertiza că « doar pentru a aduce într-o perioadă de 10 ani dimensiunea datoriei externe doar la nivelul anului 2007, europenii trebuiau să-şi amelioreze balanţa primară de la 5% la 10% din PIB pentru ţările din grupul denumit PIGS (Portigalia, Italia, Grecia, Spania şi Irlanda) ».

Nu numai că s-a întâmplat aşa, ci procesul a urmat o bulă în continuă creştere : cazul Greciei este exemplu nefericit al unor împrumuturi în serie, urmate de apeluri disperate la ajutor, sume enorme trimise unor guverne de la Atena care au folosit banii oare în ce scopurii…astfel încât criza actuală este atât de importantă încât pune în pericol credibilitatea întregii pieţe euro. De ce ? pur şi simplu pentru că, aşa cum spuneam, băncile importante prezente în Grecia, constatând la început de 2012 că fiecare avea o expunere foarte mare la datoria externă a ţărilor din PIGS (între 50-100 miliarde pentru fiecare bancă în raport cu grupul respectiv de ţări) şi-au redus progresiv activitatea, lăsând guvernele să joace la nivelul marilor sau foarte marilor actori, adică UE, Banca Mondială şi FMI. Plus, din nefericire pentru Grecia, în lipsă de mari bănci străine, presiunea a trecut cvasi-exclusiv pe băncile naţionale, cele mai expuse şi faţă de care statul grec are o datorie mai mult decât considerabilă.

Pierderea totală financiară, directă, ar fi, în imediat, undeva în jur de 300 de miliarde de Euro, cost posibil de suportat pentru zona Euro.

Dar nu numai despre această pierdere este vorba. Aceasta este poate cea mai simplu de măsurat şi, în consecinţă, cea mai uşor de contrat cu mijloace ce ţin de mişcări financiare pe termen scurt.

Marele cost al GREXIT-ului se va produce însă pe alte paliere, infinit mai sensibile şi mai periculoase.

În primul rând, este vorba despre stabilitatea zonei euro şi, ca rezultantă logică, credibilitatea întregii construcţiei europene. GREXIT înseamnă că cineva nu a ştiut să supravegheze circuitul banilor europeni astfel încă să nu ne mai întrebvăm, acum, cu falsă inocenţă, « oare pe ce au cheltuit atâţi bani guvernele succesive ale Greciei », ştiind bine că TOATĂ LUMEA ŞTIA FOARTE BINE că banii din împrumuturile internaţionale nu erau investiţi pentru proiecte de dezvoltare ci pentru plata super-generoasă a unui aparat administrativ supranumerar în instituţii de stat multiple. Cu salarii şi pensii acoperite de tot felul de incredibile avantaje fiscale în condiţiile unei productivităţi a muncii printre cele mai scăzute în UE.

GREXIT, dacă se va produce, poate oare genera un efect de contagiune ? Există şanse teoretice, dar dezastrul care s-ar produce în Grecia va arăta rapid de ce este bine de rămas în club şi nu de ales o aventură în necunoscut. Cert este că va veni în sprijinilor criticilor lui Cameron care vrea să-şi argumenteze propria presiune enormă asupra UE prinsă într-un moment de slăbiciune, agitând şi el un BREXIT al său, acela cu alt tip de consecinţe şi dramatic dintr-un anume punct de vedere.

GREXIT însă, cu certitudine, nu va lovi în politicienii greci, unii demult plecţi cu tot cu conturi şi numeroasele lor familii spre alte orizonturi ale planetei. Şi nici măcar pentru actualii guvernanţi care, aşa cum fac şi acum, aruncă toată vina spre criminalele instituţii ale finanţei internaţionale. Cine va avea de suferit este poporul grec, prins acum la mijloc între o politică a stângii extremiste care nu mai poate şi nu mai are unde da înapoi, deci face forcing cu orice preţ la Bruxelles şi situaţia realmente dramatică a economiei.

Este posibil, în caz de GREXIT, să vedem că s-ar putea produce cea mai mare dintre situaţiile de criză de după dispariţia Iugoslaviei : de data asta nu din cauza războiului, ci a mizeriei şi lipsei de perspectivă> S-ar putea să înceapă o migraţie economică internă în cadrul UE, imediat după anunţul GREXIT, asta înainte de schimbarea actelor oficiale şi considerarea lor ca cetăţeni din spaţiul extra-comunitar.

Se poate? Ipoteza este una limită, de coşmar dar, da, este posibil.

Ce mai poate deschide un GREXIT ? Cea mai simplă variantă este declararea Greciei ca stat-falit, în incapacitate de plată şi cu grad maxim de risc pe piaţa internaţională. Poate intra sub supraveghere internaţională, sub o guvernanţă economică de criză (dacă, pe plan intern, forţele politice vor accepta acest lucru) sau va cauta parteneri externi gata să cumpere ceea ce este încă de cumpărat în Grecia (mai ales terenuri şi instalaţii navale – civile şi militare) precum şi ceea ce mai există vandabil din incredibilul de mare parc de dotări militare achiziţionat cu frenezie în ultimele decenii. Iar asta deschide un capitol separat de discuţie, foarte grav, pentru că, într-o asemenea situaţie, vorbim despre destabilizarea pe termen scurt şi mediu a întregului flanc de sud-est al UE şi NATO.

Sper din tot sufletul că mai există şanse ca o minune să se producă şi să se găsească cumva o soluţie. Dacă nu, recitiţi textul de mai sus care prezintă ceva ce ar putea deveni realitate, pe bucăţi sau în totalitate.

Caz în care va trebui să vorbim despre altceva în viitorul imediat, nu doar despre GREXIT. ADEVARUL