Ambasadorul României la Atena, George Cimba, a explicat, într-un interviu pentru Știrile Digi FM, cum se pregătesc autoritățile elene pentru primirea turiștilor din țările considerate “sigure”, în contextul în care numărul cazurilor de infectare cu coronavirus a crescut în ultimele zile.
Potrivit diplomatului român, în ultima perioadă, pe aeroportul din Atena a sporit numărul de testări. Acesta a mai precizat că pasagerii care vin din zone considerate fără risc nu vor fi testați. Însă, autoritățile elene își rezervă dreptul de a testa prin sondaj călătorii pentru coronavirus.
„Sunt mai multe zboruri decât erau înainte. Odată cu deschiderea aeroporturilor internaționale, din 15 iunie, cred că sunt temeri legate nu numai de turiști. Probabil că, odată cu creșterea numărului de curse, sunt atenți (grecii, n.r.) la o posibilă creștere a numărului de infectări cu noul coronavirus. (…)
Decizia e destul de clară: de luni vor redeschide aeroporturile și, în același timp, vor permite accesul cetățenilor care vin de pe aeroporturi considerate sigure. Într-un anumit moment, orice turist poate fi testat, nu neapărat de luni sau la fiecare avion. Cum va fi implementată (această testare aleatorie, n.r.) e problema lor și nu sunt convins că o vor face de la început”, a declarat George Ciamba.
În situația în care un turist se infectează cu coronavirus, fiecare hotel are obligația de a avea o zonă pentru autoizolare, a explicat George Ciamba.
„Fiecare hotel are obligația de a avea o zonă pentru autoizolare, face parte dintre procedurile obligatorii transmise de autoritățile din turism. Există și ideea extinderii serviciilor medicale, în contextul în care, de multe ori, insulele nu sunt acoperite de servicii medicale de calitate. S-ar putea introduce diverse metode de asistență medicală, ar putea crește numărul doctorilor aflați la dispoziția turiștilor pe anumite insule, în anumite zone”.
Discuții despre această postare