Asociația Culturală Româno-Elenă „ARTĂ ȘI CULTURĂ” din Atena, în colaborare cu Ziarul Românesc StiriGrecia.eu, anunță organizarea unui eveniment sportiv deosebit: o galerie sportivă dedicată memoriei marii jucătoare de volei românce, Ruxandra Dumitrescu. Evenimentul va avea loc pe 14 septembrie, ora 19:00, în sala „Pavlos Giannakopoulos”, și este organizat în cadrul unui meci amical al Clubului Sportiv Panathinaikos.
Ruxandra Dumitrescu – o sportivă emblematică
Ruxandra Dumitrescu, cunoscută sub numele de „Ruxi”, a fost una dintre cele mai mari jucătoare de volei din Grecia și România. Născută la Râmnicu Vâlcea, ea și-a început cariera în România, jucând pentru Dacia Pitești și echipa națională, înainte de a se alătura clubului Panathinaikos Atena în 2003. Alături de echipa greacă, a câștigat șase campionate și cinci Cupe ale Greciei și a reprezentat Grecia la Jocurile Olimpice din 2004. Cariera sa a fost una impresionantă, fiind considerată o adevărată legendă a voleiului elen.
Retragerea tricoului cu numărul 9 – un moment de onoare
În semn de respect pentru contribuțiile sale remarcabile la succesul clubului, Clubul Panathinaikos va retrage oficial tricoul cu numărul 9 purtat de Ruxandra Dumitrescu. Acest moment simbolic va avea loc în cadrul meciului amical din 14 septembrie, în prezența suporterilor și a membrilor familiei. Tricoul va fi inclus în panteonul sportiv al clubului, alături de alte figuri legendare care au purtat cu mândrie simbolul trifoiului.
Omagiul suporterilor Panathinaikos
De-a lungul anilor, suporterii clubului au omagiat în repetate rânduri memoria Ruxandrei Dumitrescu. Într-un meci de EuroLeague, aceștia au afișat un banner emoționant cu mesajul: „Dacă aș putea întoarce timpul, aș veni mai devreme la Panathinaikos”, iar scandările „Ruxi, suflet mare, pentru Panathinaikos vei rămâne totdeauna căpitan” și „Nu te vom uita niciodată, căpitane” au răsunat în tribune.
Viața personală și moștenirea lăsată
Ruxandra Dumitrescu a fost căsătorită cu Alexandros Nikolaidis, un campion mondial și triplu campion european la taekwondo, care a câștigat două medalii de argint la Jocurile Olimpice. Din păcate, Nikolaidis a pierdut lupta cu o boală gravă în 2022, la vârsta de 42 de ani. Cei doi au avut un fiu, Filip Nikolaidis, în vârstă de 14 ani.
Invitație adresată comunității românești
Asociația Culturală Româno-Elenă „Artă și Cultură” și Ziarul Românesc StiriGrecia.eu invită toți românii din Atena să participe la acest eveniment dedicat memoriei unei sportive de excepție. Cei interesați să contribuie la organizarea galeriei sportive sunt rugați să contacteze organizatorii la numerele de telefon: 695 517 2694 (Mariana Bargan) și George Serenec.
Acest meci amical va fi nu doar un omagiu adus unei jucătoare care a făcut istorie în voleiul feminin, ci și o ocazie pentru comunitatea românească de a-și exprima respectul și admirația pentru o figură marcantă a sportului elen și internațional.
Discuții despre această postare