Toată populația din Grecia cu vârsta de peste 30 de ani urmează să fie vaccinată, cu cel puțin o doză de ser anticovid, până la finalul lunii mai.
Pentru relansarea economiei și deschiderea sezonului turistic, Grecia accelerează campania de vaccinare. Săptămâna aceasta s-au deschis listele de vaccinare pentru cei cu vârste cuprinse între 30-39 de ani și 40-44 de ani, care vor fi vaccinați cu serul AstraZeneca. Săptămâna viitoare urmează să fie vaccinați cei cu vârste cuprinse între 44 și 49 de ani.
Ministrul sănătății din Grecia spune că după 5 mai capacitatea de vaccinare va ajunge la 100.000 de persoane pe zi în cele 1.500 de centre existente la nivel național. Până acum, peste 2 milioane de persoane au primit prima doză de vaccin, iar 8,5 la sută a primit și doza de rapel. Săptămâna viitoare Grecia redeschide terasele iar de la mijlocul lunii mai se va deschide oficial și sezonul turistic.
Discuții despre această postare