- Advertisement -

Kyriakos Mitsotakis a fost învestit în funcţia de prim-ministru al Greciei/ Când va anunţa componenţa noului Guvern

0 264

- Advertisement -

Kyriakos Mitsotakis, liderul Partidului Noua Democraţie, a fost învestit luni în funcţia de prim-ministru al Greciei, după ce formaţiunea sa a câştigat alegerile parlamentare anticipate organizate duminică, relatează publicaţia Ekathimerini.

Mitsotakis a fost însoţit de familia sa la ceremonia de învestire, care a avut loc la Palatul Prezidenţial din Atena.

Noul prim-ministru va participa la ora 14.30 la o altă ceremonie, în cadrul căreia Alexis Tsipras, fostul prim-ministru, va realiza transferul de putere.

În cursul zilei de luni, Kyriakos Mitsotakis va anunţa şi componenţa noului Guvern, care va cuprinde atât figuri politice importante din partidul său, cât şi persoane care nu au mai ocupat funcţii parlamentare.

Partidul Noua Democraţie a câştigat alegerile parlamentare anticipate organizate duminică, obţinând 39,85% dintre voturi. Pe locul doi s-a situat partidul Syriza, condus de fostul prim-ministru Alexis Tsipras, cu 31,53% dintre voturi.

Alegerile parlamentare anticipate au fost convocate de Alexis Tsipras în urma rezultatelor slabe obţinute de partidul său în cadrul alegerilor europarlamentare din luna mai.

Comentarii
Loading...

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți în regulă, dar puteți renunța, dacă doriți. Accept Citeste mai mult