Un cutremur cu magnitudinea preliminară 6 a fost înregistrat miercuri la nord-vest de insula Creta din Grecia, au anunţat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) şi Institutul de Geofizică al Statelor Unite (USGS), citate de Reuters și Agerpres.
Potrivit EMSC, seismul a fost înregistrat la o adâncime de 56 de kilometri, între insulele Creta şi Kythira.
Nu au fost raportate victime sau pagube materiale imediate.
Marţi, un cutremur puternic produs în Albania, cel mai violent consemnat în ultimele decenii în această ţară, a lăsat în urmă 22 de morţi, potrivit unui bilanţ provizoriu anunţat în cursul serii de ministerul albanez al Apărării.
Discuții despre această postare